Balchik, Bulgaria, 27 mai 2023

După călătoria de Primăvară, din martie, de la Timișoara, a urmat excursia de vară în paradisul de la #Balchik, un loc superb și plin de mistere.
Pe 27 mai, într-o zi de sâmbătă, voluntarii noștri împreună cu 30 de seniori dornici să iasă din case s-au îmbarcat cu optimism și multă veselie într-o călătorie la Balchik, în afara țării, de data aceasta, în #Bulgaria.
Vreme frumoasă, energie bună, același autocar confortabil care ne-a dus cu bine și la Timișoara, același prieten Dan Badircea care conduce impecabil pe traseu și ne îngăduie să ne distrăm și să ne răsfățăm ca niște copii.
Parteneri la drum i-am avut pe prietenii de la Oracle Romania care au dorit să ne ofere în această acțiune un prânz gustos, la Balchik. Vă mulțumim, dragilor, Bogdan Turtoi și colegei voastre Cristina Bugu cu care ne-am împrietenit pe loc și te mai vrem, Cristina, alături de noi!
Așa cum ne este dorința și bunul obicei, am gândit și pregătit pentru seniorii noștri cel mai frumos program, cu cele mai frumoase surprize!
În drum spre Balchik, Carla Ioana, voluntara noastră a oferit 40 de cadouri fiecărui senior, voluntar, participant la excursie câte un desen pictat de bunica ei, Magdalena care la vârsta de 73 de ani a reușit să le creeze în doar două seri. Peisaje, flori, păsări, fluturi, ne-au invadat autocarul de culoare și emoție!
Un gest de suflet care ne-a lăsat fără cuvinte, venit din partea unui senior pentru alți seniori!
Fiecare pictură a purtat câte un mesaj scris, personalizat pentru fiecare persoană. Talentul și măiestria pensulei Bunicii stau mărturie în fotografiile de mai jos.
Vă mulțumim din toată inima, dragă Carla și dragă Bunică Magdalena!
Tot drumul dus-întors a fost numai o voioșie și o explozie de bucurie! Voluntarele noastre au reușit să ajungă la inima seniorilor. Am creat o atmosferă caldă, prietenească, am cântat toată gama de cântece știute, am ascultat melodiile preferate, am spus glume, am râs cu poftă, am dansat, i-am informat pe seniori la tot pasul cu diverse prezentări inclusiv a obiectivelor de vizitat, am fost mereu alături de sufletul lor, la fel ca pentru părinții sau bunicii noștri.
La Balchik am vizitat întreg Complexul arhitectural și Parcul Castelului Balchik. Am cântat cu toții pe aleile Parcului, printre cactuși, ne-am făcut sute de fotografii memorabile, amintiri de neuitat.
Acolo ne-a așteptat Tanti #Margareta cu toți nepoții ei, venită tocmai de la #Turtukaia, de la 200 km de Balchik să se asigure că grupul nostru de seniori au cel mai gustos și îndestulat prânz și, pe bună dreptate, așa a și fost! S-a implicat benevol să facă toate aranjamentele locale pentru a ieși totul PERFECT!!!
Ne-a așteptat cu surprize dulci, făcute de ea și frumos împachetate, caise colorate umplute cu cremă pe care le adoram când eram copii. „𝐴𝑢 𝑓𝑜𝑠𝑡 𝑓𝑎̆𝑐𝑢𝑡𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑎̆ 𝑖𝑛𝑖𝑚𝑎!”” ne-a spus Tanti Margareta. Îți mulțumim și noi din toată , tanti Margareta!!!

Mulțumiri aducem tuturor celor ce ne susțin proiectele create în beneficiul seniorilor vulnerabili și copiilor defavorizați!