Proiect “Be their Santa”

Suntem bucurosi să vă prezentăm Primul nostru Proiect de suflet, pentru copii.

Ziua de sâmbătă, 18 decembrie 2021, a însemnat o bucurie inedită de Crăciun, pentru cei 163 de copii din cadrul centrelor sociale D.G.A.S.P.C. Giurgiu (căsuțe de tip familial pentru copii provenind din familii monoparentale, copii cu nevoi speciale, complexe de servicii sociale).

Proiectul a început cu gândul: „Ce ocazie frumoasă, să poți îndeplini dorințele copiilor, scrise și adresate lui Moș Crăciun, de sărbători!”

„Be Their Santa”, proiect desfășurat de Asociația Oameni, Valori, Fapte în parteneriat cu compania Hewlett Packard, a creat Magie.

Încă din luna noiembrie, copiii din cadrul centrelor Dgaspc Giurgiu, au scris scrisori pentru Moș Crăciun, în care și-au exprimat dorințele și încrederea că scrisoarea va primi atenție și dorințele se vor îndeplini. Așa s-a și întâmplat: voluntarii Hewlett Packard, prin grija Asociației Oameni, Valori, Fapte, au primit scrisorile copiilor, iar în nici mai mult de o oră voluntarii HP s-au mobilizat și fiecare voluntar a avut atribuită câte o scrisoare. Aceștia au pornit la drum, au cumpărat cadourile și cu multă seriozitate au respectat fiecare dorință scrisă de copii, fie că a fost „o minge, un trening si o păpușă roz”, fie: “niste ghetuțe groase, călduroase, dulciuri si de rest să îți iei tu Moșule o geacă groasă”, le-au împachetat cu sclipiri de culoare, și le-au dus Moșului la sediul său.

Primirea cadourilor de către copii, a fost marcată printr-o Serbare de Crăciun, la “Teatrul Tudor Vianu” din Giurgiu, prin punerea în scenă a piesei “Copacul Înțelept” de către Trupa de spectacole pentru copii MiniRicii.

„Eu sunt Copacul ce se înalță

Când am credință și speranță.

Ce armonie, când poți să dăruiești: O Bucurie

Celor pe care îi iubești.”

Versuri din spectacolul “Copacul Înțelept” care a fost mult apreciat de copii, ne-au inspirat pe noi, pentru că vrem să le fim acestor copii și bucurie prin oferirea de cadouri, si îndrumare pentru viață, mângâiere și îmbrățișare, dar și suport pentru a contribui la formarea oamenilor mari de mâine.

Pentru ca magia să se păstreze, copiii au primit cadourile mult dorite, înmânate chiar de Moș Crăciun cu Spiridușii săi, și nu mici au fost emoțiile când alergau cu entuziasm către scenă să cuprindă în brațe înreaga dorință de Crăciun.

Zâmbetele lor sincere, aplauzele și râsetele din timpul spectacolului, ochișorii plini de blândețe și rugăminte, îmbrățișările cu care ne-au spus: “la revedere, când mai veniți la noi, puteți să ne aduceți multe fundițe din acestea? să fie de toate culorile”, ne-au făcut să știm că ne-am împlinit misiunea de iarnă!

Mulțumim tuturor celor implicați, care ne-au ajutat să organizăm acest frumos eveniment dedicat copiilor cu nevoie de iubire și speranță!!